Studiul a fost realizat pe întreaga populație a Scoției, de circa 5,4 milioane de locuitori, iar rezultatele preliminare au demonstrat eficiența ridicată a ambelor vaccinuri anti-coronavirus, în privința cazurilor severe de infectare.

De asemenea, cercetătorii au studiat și eficacitatea vaccinului, în fiecare săptămână de la administrarea primei doze. Au stabilit că serul a dovedit cel mai puternic impact în a patra săptămână de la administrarea primei doze.

”Aceste rezultate sunt foarte încurajatoare și ne-au oferit motive să fim optimiști pentru viitor. Avem dovezi că vaccinarea oferă protecție și reduce riscul de a ajunge în spital”, a declarat Aziz Sheikh, profesorul al Universității din Edinburgh, care a coordonat studiul. Cercetătorul a adăugat că se așteaptă ca și în alte țări cu strategii de vaccinare similare, cum sunt Anglia sau Țara Galilor, rezultatele să fie asemănătoare.

Sheikh a precizat că rezultatele studiului reprezintă date preliminare, care nu au fost încă evaluate de oamenii de știință independenți, dar a adăugat: ”Sunt foarte încurajat. Acum avem dovezi naționale … că vaccinarea oferă protecție împotriva spitalizărilor COVID-19”.

Datele privind efectul vaccinurilor în Scoția au fost colectate în perioada 8 decembrie – 15 februarie. Cercetătorii au notat că în această perioadă s-au administrat 1,14 milioane de doze de ser, iar 21% din populația Scoției a primit cel puțin o primă doză. La persoanele cu vârsta de peste 80 de ani a fost observată o reducere cu 81% a riscului de spitalizare în a patra săptămână de la efectuarea primei doze de vaccin.

Strategia guvernului britanic a fost de a vaccina cât mai multe persoane cu cel puțin o doză de ser anti-coronavirus; de aceea, a decis să amâne administrarea dozei de rapel.

Surse alternative: Reuters, Business Insider.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday