Începând cu 1900, expansiunea termică a oceanelor și topirea ghețarilor (din cauza încălzirii globale) au provocat, începând cu anii ‘40 creșterea nivelului mării. Însă în anii ‘70, barajele aproape că au blocat creșterea apelor, din cauza cantității de apă pe care au împiedicat-o să intre în oceane, conform unui studiu publicat în revista Nature.

Instalațiile de stocare a apei, cum ar fi barajele și rezervoarele, au avut un impact semnificativ, consideră cercetătorii. Există în jur de 58.000 de baraje mari în lume, iar cea mai mare parte dintre ele au fost construite în ultimii 60 de ani (barajul Kariba din Zimbabwe, barajul Bratsk din Siberia și barajul Aswan High din Egipt).

Studiul constată că nivelul general al mării a crescut cu aproximativ 1,56 mm pe an, între 1900 și 2018. Însă influența barajelor în reținerea apelor a început să se estompeze în anii ‘90, iar creșterea nivelului mării s-a accelerat, ajungând la 3,35 mm pe an.

Sursă: BBC

Sursă foto:

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday