Oamenii de știință au analizat, timp de șase ani, peste 400 de schelete de vikingi, descoperite în situri din Peninsula Scandinavă, Groenlanda și Marea Britanie. Cercetarea, cea mai amplă de acest fel, a fost publicată în Revista Nature.

Rezultatele au arătat că cei mai mulți vikingi erau șateni, nu blonzi, cum sunt cel mai des reprezentați în cultura populară, și nu proveneau exclusiv din țările scandinave. În urma analizei mostrelor de ADN, oamenii de știință au descoperit gene specifice Asiei sau Europei de Sud în sângele acestora.

Rezultatele au arătat diferențe genetice între comunități separate de vikingi. De asemenea, chiar identitatea vikingă nu era ceva exclusiv prin care se identificau aceștia. În privința a două schelete îngropate într-un sit din Scoția, cercetătorii au descoperit că aveau trăsături similare irlandezilor și scoțienilor de astăzi, ceea ce i-a determinat să concluzioneze că au existat persoane care adoptau identitatea și înfățișarea de viking.

„Nu știam precis cum arată, din punct de vedere genetic. Rezultatele au schimbat percepția pe care o aveam despre ei. Cărțile de istorie vor trebui actualizate” declară Eske Willerslev, de la Colegiul St. John’s, Cambridge.

Gena vikingă este prezentă și astăzi, și se regăsește în procent de 6% în ADN-ul persoanele din Marea Britanie și de 10% în rândul suedezilor.

Surse alternative: Nature, National Geographic, CNN

Foto: Unsplash/Steinar Engeland

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday