Potrivit studiului efectuat de universitățile din Oxford, Newcastle, Liverpool, Sheffield și Birmingham, cu sprijinul Consorțiului de Imunologie Coronavirus din Marea Britanie, la care au participat 503 lucrători din domeniul sanitar, un interval mai mare între administrarea dozelor de vaccin anti-Covid Pfizer produce mai mulți anticorpi, comparativ cu rapelul efectuat la trei săptămâni.

Mai exact, numărul anticorpilor este de două ori mai mare în cazul în care rapelul se efectuează la zece săptămâni, comparativ cu trei săptămâni, inclusiv împotriva variantei Delta și a tuturor celorlalte variante care provoacă îngrijorare. Intervalul mai mare între administrarea celor două doze a îmbunătățit, de asemenea, răspunsul celulelor T, care susțin memoria imună.

Cu toate acestea, un dezavantaj al efectuării rapelului după un timp mai îndelungat a fost scăderea nivelurilor de anticorpi între prima și a doua doză, în special față de varianta Delta. Celulele T s-au menținut bine între cele două doze. Totuși, studiile globale arată că indiferent dacă rapelul este efectuat la un interval mai scurt sau mai lung, vaccinarea oferă o protecție puternică împotriva Covid-19, ceea ce subliniază importanța administrării unei a doua doze de vaccin, potrivit oamenilor de știință.

Sursă: Bloomberg.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday