STS: Aplicaţia Check DCC, pentru verificarea certificatelor digitale Covid, poate fi descărcată și folosită și pe telefoanele cu sistem de operare iOS.

“Persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicația Check DCC din magazinul AppStore, transmite STS printr-un comunicat.

Check DCC este o aplicație dezvoltată de autoritățile române și este singura aplicație oficială aprobată prin legislația națională pentru verificarea certificatelor în România. “Aplicația Check DCC nu înregistrează și nu reține datele certificatelor verificate, prin scanarea codului QR de pe certificat fiind verificată autenticitatea și îndeplinirea regulilor sanitare naționale sau internaționale a certificatelor europene Covid”, mai transmite STS.

Până acum, scanarea codurilor QR putea fi efectuată în țara noastră prin intermediul versiunii Check DCC pentru telefoane Android sau a versiunii web a aplicației.

Certificatele atestă faptul că persoanele:
– s-au vaccinat împotriva COVID-19;
– s-au testat și au un rezultat negativ în evidențele autorităților medicale;
– s-au recuperat după COVID.

Până la data de 20 noiembrie 2021, în România au fost generate aproape nouă milioane de certificate digitale UE Covid, prin intermediul platformei dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Folosim cookies