Conform statisticii ținute de agenția Reuters, sunt peste 75 de milioane de cazuri înregistrate de la debutul pandemiei, situație confirmată și de Universitatea Johns Hopkins, responsabilul american cu statisticile oficiale legate de COVID-19, dar și de agregatorul de date Worldometer.info.

Luna decembrie a început cu Marea Britanie aprobând primul vaccin anti-coronavirus produs de cercetătorii occidentali, cel al Pfizer și BioNTech. I-a urmat Israelul, Canada, SUA, iar astăzi Elveția. Între timp, în Statele Unite a fost aprobat și serul dezvoltat de Moderna. Ambele sunt în curs de autorizare în Uniunea Europeană.

Europa rămâne, în continuare, regiunea în care s-au descoperit cele mai multe cazuri, peste 21,6 milioane, fiind urmată de America de Nord (17,9 milioane), America Latină (14,5 milioane) și Asia (13 milioane). Pe ”bătrânul continent” un milion de cazuri au fost identificate în numai cinci zile, iar Rusia, Franța și Marea Britanie au anunțat până acum peste două milioane de persoane infectate, prag de care se apropie Italia.

Pe țări, SUA raportează peste 17 milioane de persoane infectate și peste 300 de mii de victime, cele mai multe. La un număr de locuitori ce reprezintă numai 4% din populația globală, SUA au circa 23% din totalul cazurilor. Brazilia este al doilea cel mai afectat stat de pe continentele americane, cu peste șapte milioane de infecții. Astăzi, și India a trecut de pragul de 10 milioane de pacienți.

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday