Institutul Național de Statistică a confirmat creșterea pe primul trimestru (ianuarie-martie) din 2020 de 0,3%, față de ultimul trimestru din 2019, și de 2,7% față de acum un an. Perioada de carantină a intervenit însă la jumătatea lunii martie și nu a prins decât două săptămâni din primul trimestru. 

Pe partea de resurse la formarea PIB, INSSE a revizuit în scădere contribuția comerțului și a turismului, dar a mărit ponderea administrației publice (metodologia ia în calcul în sectorul public de stat strict salariile angajaților).

În privința utilizării Produsului Intern Brut, ponderea cheltuielilor pentru consum ale populației au fost revizuite în scădere de la 67,1% la 66,5%, în timp ce consumul administrației publice a fost majorat de la 10,4% la 12,1%. La finalul primului trimestru, stocurile au scăzut puternic, cel mai probabil pe fondul aprovizionării în panică cauzate de izbucnirea pandemiei.

Față de acum un an, Construcțiile au avut o creștere în volum de activitate de 23%, iar sectorul de IT și Comunicații de 14,2%, în timp ce Industria a avut o scădere de aproape 6%.

Sursa: Comunicat INSSE

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday