UPDATE: “Starship tocmai a experimentat ceea ce noi numim o dezintegrare rapidă neplanificată”, a declarat un reprezentant al SpaceX. Jurnaliștii BBC specializați pe domeniul științei explică faptul că a devenit evident că va fi o lansare cu probleme la scurt timp după lansare, deoarece șase dintre cele 33 de motoare ale boosterului păreau să nu funcționeze la capacitate maximă. După patru minute, racheta a început să se rostogolească în momentul în care booster-ul și nava trebuiau să se separe.
“Momentul cheie a fost cel în care jumătatea inferioară a rachetei – Super Heavy Booster – ar fi trebuit să se separe de jumătatea superioară a navei. Nu s-au separat, apoi racheta a intrat în rotație și a scăpat de sub control, iar calculatoarele au declanșat probabil sistemul de încetare a zborului”, explică BBC.
Elon Musk a precizat că o nouă încercare de lansare va avea loc în câteva luni.
Știrea inițială: La mai puțin de trei minute de la lansare, propulsorul Super Heavy își va epuiza combustibilul și se va desprinde de navă, apoi va reveni la sol în apropierea coastelor Texasului. Capsula își va continua drumul cu motoarele proprii. Odată ajunsă în spațiul cosmic, va realiza o orbită în jurul planetei, după care se va întoarce la sol și va cădea în Oceanul Pacific, la câteva sute de kilometri nord de insulele Hawaii. Întreaga misiune va dura circa 90 de minute.
BBC scrie că deși booster-ul și nava vor cădea pe fundul oceanului, la finalul misiunii-test, obiectivul este ca în viitor, ele să aibă reveniri controlate la sol, pentru a fi reutilizate.
Prima încercare de a lansa racheta de 120 de metri înălțime a avut loc luni la aceeași oră, dar a fost anulată din cauza unei valve înghețate. Segmentul superior al rachetei a mai fost testată anterior, însă fără a fi atașată de booster-ul Super Heavy, care are 33 de motoare.
Lansarea de astăzi este văzută ca o etapă-cheie pentru ambiția lui Elon Musk și a SpaceX de a duce oamenii pe Lună și pe Marte. Deja NASA a contractat compania în cadrul misiunii Artemis de a readuce omul pe satelitul natural al Pământului.
Starship at sunset pic.twitter.com/X7FZE8A20G
— SpaceX (@SpaceX) April 20, 2023
Sursă alternativă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.