Prototipul SN10 a urcat până la 10 mii de metri după decolarea din Texas, în zborul de test și a aterizat cu succes. La aproximativ trei minute după aterizare, însă, nava a explodat pe platformă, la scurt timp după ce SpaceX întrerupsese transmisia live. Nu este clar deocamdată ce a determinat explozia rachetei după aterizare.

“Am avut o aterizare de succes pe platformă”, a declarat inginerul SpaceX John Insprucker, care a adăugat că următoarea navă de încercare, SN11, va fi gata de lansare cât de curând. Insprucker a mai declarat că obiectivul principal al testului a fost să adune date despre modul în care clapele controlează prototipul Starship în timp ce se întoarce înapoi pe Pământ.

SpaceX intenționează să utilizeze Starship pentru o varietate mare de obiective, de la zboruri de călători suborbitale între diferite orașe de pe Pâmânt și până la trimiterea unor noi misiuni NASA pe Lună și, în cele din urmă, pe Marte. Starship este încă în stadiile incipiente ale dezvoltării. Elon Musk a declarat că primul obiectiv este efectuarea unor zboruri regulate până în 2023.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday