Oferta SpaceX a învins-o pe cea a fondatorului Amazon.com, Jeff Bezos, care fusese depusă în parteneriat cu Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp și Draper. NASA a ales inițial  trei companii pentru faza inițială a contractului și potrivit experților era de așteptat să aleagă două dintre ele pentru a construi nava. Washington Post notează că în alte programe majore NASA a ales mai mulți furnizori pentru a încuraja concurența.

Între motivele pentru care SpaceX a fost compania câștigătoare se regăsește și faptul că poate transporta o cantitate mare de marfă, iar astfel “are potențialul de a îmbunătăți foarte mult operațiunile științifice”.

Programul Artemis a început sub administrația fostului președinte Trump și a fost îmbrățișat de administrația Biden. Dar, spre deosebire de Trump, care a promis că astronauții vor ajunge pe Lună până în 2024, Casa Albă spune acum că cronologia este în curs de revizuire. De asemenea, lucrează cu Congresul pentru a obține finanțarea de care are nevoie.

La începutul acestei luni, administrația Biden a propus un buget de 24,7 de miliarde de dolari pentru NASA, o creștere de 6,3% care a inclus 325 de milioane de dolari suplimentari pentru programul Artemis.

Surse alternative: Reuters, Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday