Conform sondajului, 57% dintre americani nu sunt de acord cu modul în care Donald Trump a gestionat pandemia, numărul fiind cu cu 3% mai mare față de săptămâna trecută, în contextul în care în acest interval, președintele american a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

În contextul pandemiei, 67% dintre alegători vor anularea mitingurilor electorale. În același timp, 59% cred că dezbaterile electorale trebuie amânate până când Donald Trump se va vindeca de COVID-19.

Joe Biden, candidatul democrat, are un avans de 10% față de preşedintele Donald Trump în preferințele electorale. Astfel, Biden este creditat cu 51% din intențiile de vot, iar Trump cu 41%. Indeciși sunt 4% dintre alegători, iar alți 4% ar prefera alt candidat față de cei doi. Popularitatea lui Biden a crescut cu 1-2% în ultimele săptămâni, sondajul având o marjă de eroare de plus sau minus 5%.

Totuși, concurența este foarte strânsă în statele-cheie (swing states), care pot înclina balanța.

Este neclar încă modul în care diagnosticul lui Trump va afecta următoarea dezbatere, programată pentru 15 octombrie. Prima dezbatere între vicepreședinții propuși de cei doi candidați (Kamala Harris și Mike Pence) este programată pentru joi.

Rezultatele sondajului: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday