Sindicatele din Penitenciare anunță că au depus o plângere penală împotriva lui Tudorel Toader, pe care îl acuză de abuz în serviciu și restricționarea dreptului de reprezentare sindicală.

În data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanților FSANP la întrevederea ce a avut loc la sediul Ministerului Justiției, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuțiilor de reprezentare și a mandatului acestora în vederea apărării și promovării drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

Deși, în perioada mai 2017 – mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri și mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader și reprezentanții FSANP, ministrul și-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenție opinia publică și mass-media invocând o așa-zisă lipsa de calitate a organizației sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetența și subminarea sistemului penitenciar.

Drept urmare, până când organele competente se vor pronunță în legătură cu plângerea penală pentru abuz în serviciu și încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, revenim cu solicitarea ca ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcție pentru incompetență și pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică.

Pentru conformitate, precizăm că Legea 62/2011 a dialogului social la art. 218 alin. 2 sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani infracțiunea de limitare a exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, iar art. 297 din Codul penal sancționează infracțiunea de abuz în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani.” – se mai arată în comunicatul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Citește mai mult pe stirileprotv.ro

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday