Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a solicitat Ministrului Justiției să verifice modul în care i-au fost acordate zece recompense cu permisiune de ieșire din penitenciar lui Cristian Borcea, între iunie 2017 și iunie 2018, potrivit unui comunicat de presă.

FSANP a sesizat DNA în legătură cu posibile infracțiuni de abuz, fals și corupție „în legătură cu favorizarea acestui deținut-vip”, se mai arată în comunicatul de presă.

„Directorul general Marian Dobrică i-a aprobat deținutului Cristian Borcea nu mai puțin de 10 recompense cu permisiunea de ieșire din penitenciar, în perioadele: 18.06 – 21.06.2017, 06.07 – 11.07.2017, 02.08 – 08.08.2017, 14.09 – 19.09.2017, 01.11 – 06.11.2017, 23.12 – 28.12.2017, 11.02 – 17.02.2018, 07.04 – 14.04.2018, 03.05 – 10.05.2018, 21.06 – 26.06.2018, cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Pentru ca aceste recompense să poată să fie acordate ar fi fost necesare cel puțin 800 de credite conform Deciziei 433/2016, în sistemul penitenciar acest lucru fiind practic imposibil, în medie deținuții care se implică în activități sau care lucrează realizând 60 – 80 de credite într-un an, în funcție de programul individual de educație și intervenție psiho-socială.

Pentru a obține aceste credite Cristian Borcea ar fi trebuit să finalizeze 20 de cursuri de calificare sau 10 semestre la nivel universitar. Participarea la 20 – 60 de programe recreative si de asistenta psiho-sociala i-ar fi adus de asemenea aceste credite. 800 de credite ar mai fi putut aduce 40 de luni de munca la un castig mediu de 5 zile/luna, pentru fiecare dintre aceste zile-castig acordandu-se cate 4 credite conform Deciziei 433/2016.

Sigur, in realitate, detinuțul a beneficiat de o combinație de credite din activității recreaționale, educative și muncă, deși are un istoric de afecțiuni medicale pentru care a și fost transportat pentru investigații la spitale din rețeaua Ministerului Sanătății și chiar a fost cazat în spitale penitenciar, ceea ce nu-l recomandă pentru un astfel de efort intelectual și fizic.”, potrivit FSANP.

Comunicatul integral aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday