Update: Guvernul a adopat OUG privind creșterile salariale din învățământ. După ședința de guvern, miniștrii Educației și Muncii au susținut o conferință de presă comună.

Prima OUG se referă la creșterile salariale care, pe medie, sunt peste 25%. Prin mecanismul pe care-l pune în practică, vorbim de creșteri mai mari pentru debutanți – cei de care avem nevoie să rămână în sistem și să se perfecționeze. A doua OUG se referă la prime. Prima de carieră didactică – 1.500 de lei net, din care 30% sunt la dispoziția cadrului didactic și auxiliar. Restul de 70% pot fi folosite pentru cheltuieli care sprijină calitatea în învățământ. Prima se acordă în luna octombrie și sumele pot fi folosite în anul școlar 2023-2024. Suma va fi acordată anual, până în 2027, din fonduri europene“, a declarat Ligia Deca.

S-au majorat grilele salariale cu 1.300 de lei brut, în medie puțin peste 25%. Salariul debutantului va porni de la salariul mediu brut pe țară utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat“, a adăugat și Lucian Budăi.

Sindicaliștii din Învățământ au decis suspendarea grevei generale, în urma consultărilor cu profesorii. Într-un mesaj postat pe Facebook, aceștia anunță: ”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale”.

Sindicaliștii condiționează suspendarea grevei de adoptarea de către guvern prin OUG a următoarelor prevederi:

  • principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
  • acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

Cele două sindicate precizează că ”în situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

La scurt timp, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va adopta creșterile cerute de profesori.În acest moment, vom adopta OUG, sunt două. Una vizează asigurarea creșterilor salariale de la bugetul de stat și alta alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională”, a declarat pri-ministrul înainte ședinței de guvern.

Potrivit proiectului de ordonanță publicat duminică, personalul didactic și didactic auxiliar ar urma să primească o majorare de 25% a salariilor, iar, de anul viitor, salariul debutantului va fi egal cu salariul mediu brut. Ordonanța prevede că procentul de creștere salarială de la 1 ianuarie va fi de 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua grilă a noii legi a salarizării unitare, nu 40%, cum prevedea ordonanța anterioară. Edupedu.ro explică faptul că această majorare de 25% înseamnă 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare. 

De asemenea, vor fi acordate prime de de 1.500 de lei, în octombrie, personalului didactic și auxiliar, respectiv 500 de lei personalului nedidactic. Banii vor fi acordați pe un card și vor putea fi utilizați pentru cursuri de pregătire profesională, cărți și echipamente IT sau “acoperirea unor nevoi personale”.

Foto: Noipornpan | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday