Dezbaterile (despre sporirea prezenței militare NATO) sunt rezultatul evenimentelor care se desfășoară acum. Da, luăm asta în considerare, în diferitele state care găzduiesc în mod continuu trupele Alianței. S-ar putea să apară schimbări în viitor ca urmare a acestor evoluții. Depinde foarte mult, desigur, dacă trupele ruse aflate acum în Belarus vor rămâne acolo”, a declarat amiralul Rob Bauer, șeful Comitetului Militar.

Tot amiralul Bauer a mai adăugat: Dacă ne uităm mai atent la acumularea forțelor militare, Rusia ar putea avea de fapt suficiente efective pentru o invazie serioasă […] până la sfârșitul acestei luni. Nu știm dacă acesta este adevărata intenție a Rusiei. Dacă te gândești totuși cu adevărat la o invazie, ai nevoie de mai mult decât de forțe militare. Și asta este ceva ce vedem tot mai mult de-a lungul granițelor Rusiei cu Ucraina, dar și ale Belarus cu Ucraina. Aceste lucru în sine este foarte îngrijorător”.

Potrivit Alianței, Rusia a trimis până acum aproximativ 30 de mii de militari în Belarus pentru desfășurarea unor exerciții militare comune, între 10 și 20 februarie. Numărul efectivelor militare rusești care se află acum în apropierea granițelor cu Ucraina depășește 100 de mii. SUA au trimis săptămâna trecută trei mii de soldați în România și Polonia, iar Germania a transmis că are în vedere să-și consolideze prezența militară deja existentă în Lituania.

Moscova a precizat, totuși, că nu plănuiește o invazie a Ucrainei, dar ar putea recurge la acțiuni militare nespecificate dacă NATO nu va lua în considerare solicitările transmise, inclusiv respingerea aderării Ucrainei la alianță, o cerință respinsă atât de NATO, cât și de SUA. 

Sursa: Reuters 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday