“Din experiența verii trecute, am înțeles cu toții că ieșirea dintr-un val pandemic este foarte dificilă și că ridicarea măsurilor prea repede a avut un impact foarte grav asupra situației epidemiologice în toamnă”, a spus Ursula von der Leyen după întâlnirea cu liderii europeni, cu care a discutat despre pregătirile de repartizarea a vaccinului, atunci când acesta va fi disponibil.

Von der Leyen a anunțat că, pe lângă Pfizer, UE poartă discuții și cu Moderna și Novavax pentru achiziționarea unui vaccin, dar a avertizat că tot mai mulți oameni devin reticenți în privința vaccinării.

Potrivit Reuters, țările UE ar putea plăti până la 10 miliarde de euro pentru asigurarea vaccinului anticoronavirus pentru toți cetățenii blocului comunitar.

Europa a înregistrat de la începutul pandemiei peste 11,3 milioane de cazuri COVID-19 confirmate și aproape 280.000 de decese, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Totodată, restricțiile impuse de pandemie au împins UE în cea mai profundă recesiune economică din istorie.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday