Jens Stoltenberg a susținut o conferință de presă, la câteva ore după ce Rusia a anunțat că a început deja să retragă o parte din trupele de la granița Ucrainei. Șeful NATO a fost întrebat despre acest anunț, însă a precizat că momentan, nu au fost observate reduceri ale trupelor.

De asemenea, oficialul a reamintit despre acțiunile Rusiei de anul trecut, când într-adevăr a retras unii militari, dar tehnica de luptă a rămas tot aproape de granița cu Ucraina. Referitor la aderarea Ucrainei la NATO, Stoltenberg a subliniat că “ușa Alianței rămâne deschisă. Extinderea NATO a ajutat la extinderea democrației pe cale pașnică. Ucraina are dreptul să-și aleagă propria cale”.

Principalele declarații ale lui Jens Stoltenberg: 

  • Avem semne de la Moscova că diplomația poate continua. Dar până acum nu am văzut semne ale dezescaladării, în teren. Rusia a adus lângă Ucraina un efectiv de trupe fără precedent de la Războiul Rece încoace.
  • Rusia are încă timp să stopeze începerea războiului și să caute o soluție diplomatică. Noi am expus sistematic planurile Rusiei, pentru a face greu pentru ei să pornească o acțiune militară.
  • Am invitat Rusia la discuții în Comisia NATO-Rusia și le-am trimis propuneri concrete pentru securitate. Suntem gata să discutăm relațiile dintre noi, securitatea Europei și controlul armelor. Nu vom face compromisuri de la principiile noastre – fiecare națiune își poate alege calea și nu ne împărțim în națiuni de rang întâi sau doi.
  • Am adus și noi trupe în estul Europei pentru a întări securitatea. Săptămâna trecută, am fost în România să salut trupele americane sosite în sprijinul aliaților de acolo. Salut inițiativa Franței de a trimite un grup militar în România.
  • Rusia a spus că va retrage trupe după finalizarea exercițiilor. Spuneți că nu va fi așa? Până acum nu am văzut niciun semn de reducere a prezenței militare. Dar vom continua să monitorizăm situația.
  • Contează dacă unele trupe revin la garnizoane? Ar fi acesta un semn al dezescaladării? Ministrul Lavrov a spus că Rusia au trimis un răspuns NATO și SUA. Nu am primit încă un răspuns, noi le-am trimis în ianuarie propunerile noastre în care am subliniat că suntem dispuși să negociem pe mai multe paliere, între care și controlul armelor. Uneori, rușii își retrag trupele din anumite zone, dar lasă acolo echipamente militare, care le facilitează o întoarcere ulterioară. Noi le cerem să își retragă trupele, să dezescaladeze tensiunile. Nu numai că au dus lângă Ucraina un număr de trupe fără precedent, dar au adus și suport militar. Ne uităm la asta, dar în același timp credem că este loc și de un optimism precaut.
  • Câte trupe rusești trebuie să se retragă ca să avem un semnal clar al dezescaladării? Trebuie să existe o retragere importantă de militari dar și de echipamente grele.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday