Pompeo a mai spus că Statele Unite evaluează modul în care vor răspunde cu privire la acest incident. „Ne vom asigura că facem tot ce putem pentru a reduce riscul ca astfel de lucruri să se repete”, a declarat acesta.

În urmă cu câteva zile președintele Donald Trump susținea că nu are dovezi ale otrăvirii liderului opoziției ruse, făcând opinie separată față de Departamentul de Stat.

Mike Pompeo a reiterat ideea unor sancțiuni pentru Moscova; „Cred că lumea a evoluat și că este clar că nu așa funcționează țările normale. Acest incident va costa Rusia”.

Amintim că și șeful NATO a reacționat, spunând că incidentul este „o încălcare gravă a legilor internaționale”: „Cerem Rusiei să coopereze în ancheta internațională și să predea toate informațiile din Programul Novichok Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice”.

Aleksei Navalnîi și-a revenit și poate vorbi. El a fost internat într-un spital din Berlin, fiind în comă în momentul în care a ajuns în țară. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday