Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a lansat duminică un avertisment, într-un discurs agresiv despre liderii iranieni. I-a comparat cu ,,o mafie”, având în vedere corupţia şi averile uriaşe ale conducătorilor. Totodată, a promis sprijin pentru iranienii nemulțumiți de guvernul lor, potrivit Reuters.
Pompeo a mai spus că Washingtonul ,,nu se teme” să aplice sancțiuni împotriva liderilor iraniei, scrie CNN.
,,Cerem fiecărei națiuni care s-a săturat de comportamentul distructiv al Iranului să se alăture campaniei noastre de a pune presiune. Acest lucru este valabil mai ales pentru aliații noștri din Orientul Mijlociu și Europa, oameni care au fost terorizați timp de decenii de regimurile violente”, a declarat secretarul de stat.
,,Scopul eforturilor noastre este să vedem într-o zi că iranienii din Iran se bucură de aceeași calitate a vieții ca cei din America”, a adăugat Pompeo.
Iranul a amenințat SUA cu „mama tuturor războaielor”, cu câteva ore înaintea discursului secretarului de stat american.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.