În perioada 08 septembrie – 02 noiembrie 2021, la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) 5.495 de persoane ca fiind vaccinate. Procurorii DNA suspectează că peste 3.500 de persoane dintre acestea fie nu au fost fizic în centrul de vaccinare, fie nu au primit efectiv doza de vaccin.

De asemenea, DNA a extins urmărirea penală și au dispus punerea reținerea pentru 24 de ore a asistentei din cadrul Direcției de Sănătate Satu Mare, Barta Patricia-Diana, pentru complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic. Alte două persoane au fost, de asemenea, reținute pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, cei trei suspecți ar fi intermediat legătura dintre asistentele medicale și registratorii din centrul de vaccinare Petea implicați în eliberarea certificatelor false de vaccinare și cei interesați de obținerea acestora.

Concret, persoanele reținute azi sunt bănuite că identificau persoane care doreau să obțină adeverințe de vaccinare false, cerând și primind în schimb între 250 și 300 de euro. Banii le erau transmiși asistenților medicali din cadrul Centrului de vaccinare Petea. Intermediarii primeau ulterior o parte din acești bani, drept recompensă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday