Instanța din SUA a emis un mandat federal de arestare pentru fiecare dintre inculpați. Cei șase sunt ofițeri ai Direcției de informații din Rusia (GRU), agenția de informații militare a Statului Major al Forțelor Armate.  Se presupune că toți se află momentan în Rusia.

Procurorii spun că țintele lor au fost diverse. Au vizat între altele:

  • sisteme din administrația publică din SUA, Ucraina, Georgia, Olanda, Marea Britanie, Coreea;
  • alegerile din Franța din 2017;
  • proiecte prin care se încerca dovedirea implicării Rusiei în folosirea Novichok pe teritorii străine;
  • Jocurile Olimpice de iarnă PyeongChang din 2018, după ce sportivilor ruși li s-a interzis să participe în urma acuzațiilor de dopaj.

„Din noiembrie 2015 până în octombrie 2019, au folosit pentru atacurile lor cibernetice unele dintre cele mai distructive programe malware din lume, inclusiv KillDisk și Industroyer”, spun procurorii.

Un alt malware, NotPetya, a afectat furnizarea de către Heritage Valley a serviciilor medicale esențiale cetățenilor din districtul de vest din Pennsylvania, fiind afectate două spitale și 60 de birouri. 

Atacul a provocat indisponibilitatea listelor de pacienți, a istoricului acestora, dosarelor de examinare fizică și a înregistrărilor de laborator. Heritage Valley a pierdut accesul la sistemele sale informatice de bază (cum ar fi cele referitoare la cardiologie, radiologie și chirurgie) timp de aproximativ o săptămână și la sistemele informatice administrative pentru aproape o lună.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday