Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, potrivit unui comunicat publicat de Administrația Prezidențială.

Comunicatul integral:

Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc.

Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Francisc Doboș, a anunțat pe pagina de Facebook că vizita Sanctității Sale Papa Francisc este și o vizita ecumenică. Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.”, a scris Francisc Doboș.

Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România., potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice.

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, declara la sfârșitul lunii noiembrie că vizita Papei Francisc în România, planificată să aibă loc în mai 2019, a fost amânată din cauza summit-ului de la Sibiu din 9 mai.

În luna mai a anului trecut, Viorica Dăncilă declara, după o întâlnire la Vatican cu Suveranul Pontif, că Papa Francisc i-a spus că va veni în România în 2019. 

Cu 15 ani în urmă a avut loc vizita Papa Ioan Paul al II-lea în România. Atunci, în 1999, a avut loc prima și unica vizită a unui Papă în România. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday