În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4.565 lei, în scădere cu 35 lei (-0,8%) față de luna iunie”, arată datele INS. Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.

Conform Institului de Statistică, ”scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în
tehnologia informaţiei (10584 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2546 lei).

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor:

  • Indicele câştigului salarial real1 a fost 104,9% în luna iulie 2023 față de luna iulie 2022.
  • Indicele câştigului salarial real a fost 99,1% în luna iulie 2023 față de luna iunie 2023.
  • Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iunie 2023.

Foto: Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday