Institutul Național de Statistică anunță că în luna decembrie a anului trecut, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4938 lei, cu 6% mai mare decât în luna noiembrie. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2957 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 165 lei.
Comparativ cu luna decembrie 2017, salariul mediu net a crescut cu 12,5%.
Valorile cele mai mari ale salariul mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) 6888 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1657 lei).
Cele mai semnificative creşteri ale salariului mediu net s-au înregistrat în activităţi de extracţia cărbunelui superior şi inferior (51%), respectiv cu 38,7% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (39%).
Cele mai semnificative scăderi ale salariul mediu net s-au înregistrat în domeniul extracției minereurilor metalifere (-15%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,4%), sănătate şi asistenţă socială (+1,8%), administraţie publică (+0,3%).
În luna decembrie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna noiembrie 2018, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.