Reprezentanții Moscovei și Kievului au semnat, vineri după-amiază la Istanbul, acordul care are drept obiectiv deblocarea exporturilor de cereale prin porturile ucrainene, blocate de la începutul războiului. Delegația ucraineană a fost condusă de ministrul Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, în timp ce din partea Rusiei a participat Ministrul Apărării, Serghei Şoigu.

Documentele au fost semnate și de președintele Turciei, Recep Erdogan, și de secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Acordul prevede reluarea exporturilor de cereale din Ucraina prin porturile sale de la Marea Neagră, iar pentru Rusia oportunitatea de a arăta că nu folosește alimentele ca armă și o reducere a barierelor la exporturile de grâne şi îngrăşăminte.

Vreau să recunoaștem meritul celor care au facilitat acest moment, domnului Erdogan și guvernului turc. Reprezentanților Rusiei și Ucrainei: ați trecut de obstacole și ați dat la o parte diferențele, pentru bunăstarea lumii. Acordul va aduce o revitalizare pentru țările sărace și în curs de dezvoltare. Acest acord nu a fost încheiat ușor. De la începutul războiului, am avertizat că nu va fi ușor pentru piața alimentară. Contăm pe guvernul Turciei să vegheze la implementarea acordului și îi anunțăm implicarea ONU”, a declarat secretarul general la începutul ceremoniei de semnare.

Împreună, după întâlnirea din martie când a avut loc o cotitură pentru negocierile dintre părți, primesc din nou cele două delegații, într-o nouă zi istorică. Vom contribui să prevenim pericolul foametei la nivel global, să asigurăm livrările de produse agricole, care sunt foarte importante. Vom preveni creșterea abruptă a prețurilor la alimente. Am fost în contact cu cele două părți în conflict pe tot parcursul demersului. Acest acord va fi implementat de o comisie de cooperare, cu sediul în Istanbul”, a spus Recep Erdogan.

Totuși, oficialii de la Kiev au precizat că acordul încheiat nu a fost semnat în mod direct cu Rusia, ci cu Turcia și ONU, iar Rusia va semna un acord în oglindă. ”Ucraina nu semnează niciun document cu Rusia. Vom semna un acord cu Turcia și ONU”, a scris un consilier prezidențial pe Twitter.

Invadarea Ucrainei de către Rusia și blocarea porturilor ucrainene din Marea Neagră au condus la o reducere a ofertei de grâu și, prin urmare, la o creștere a prețurilor. După anunțarea faptului că cele două țări au ajuns la un acord pentru a pune capăt blocadei a fost înregistrată o scădere notabilă a prețurilor.

Prețul contractelor futures pentru grâu pe bursa cerealelor de la Chicago – un punct de referință cheie pentru piața globală – a scăzut cu peste 3% vineri, în timp ce grâul de morărit a scăzut cu peste 4%. Prețul contractelor futures pentru grâu furajer (destinat animalelor) pe bursa din Marea Britanie – un punct de referință pentru piața europeană pentru grâul furajer – a scăzut cu aproape 3%.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday