La scurt timp după ce Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea președintelui rus Vladimir Putin de desfășurare a trupelor în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a anunțat retragerea personalului diplomatic din Ucraina, pe fondul îngrijorărilor cu privire la “amenințările de violență fizică”.

Din 2014, Ambasada Rusiei la Kiev și Consulatele Generale ale țării noastre la Odesa, Lviv și Harkov au fost supuse unor atacuri repetate”, se arată în comunicat. “În mod regulat, s-au organizat comploturi împotriva Centrului Rus pentru Știință și Cultură din Kiev, s-au adus prejudicii sănătății conducerii acestuia, iar proprietatea Centrului a fost avariată. De asemenea, diplomații ruși au devenit ținta unor acțiuni agresive. Au primit amenințări de violenţă fizică. Vehiculele lor au fost incendiate. Contrar obligaţiilor ce le revin în temeiul Convenţiilor de la Viena privind relaţiile diplomatice şi consulare, autorităţile de la Kiev nu au reacţionat la ceea ce se întâmplă“, a mai transmis Ministerul rus de Externe.

Sursă: CNN.

Foto: Diana Opryshko | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday