Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri că forțele nucleare ale țării vor efectua exerciții militare în zona centrală a Rusiei, în provincia Ivanovo, la nord-est de Moscova. Participă aproximativ 1.000 de militari și peste 100 de vehicule și sisteme, inclusiv lansatoare de rachete balistice intercontinentale Yars. 

În regiunea Ivanovo, lansatoarele autonome ale sistemului mobil de rachete la sol, Yars din cadrul Forțelor Strategice Nucleare efectuează manevre intense pe rutele de patrulare, ca parte a exercițiilor”, se arată în comunicat.

Yars este sistemul de rachete balistice intercontinentale al rușilor capabil să lovească ținte aflate la o distanță de până la 11 mii km.

Președintele american a declarat în cadrul unui editorial în New York Times că “orice utilizare a armelor nucleare de orice fel în acest conflict ar fi complet inacceptabilă pentru noi și ar avea consecințe grave”. Liderul de la Casa Albă a transmis însă că, dincolo de orice aparențe și, implicit, de “o retorică ireproșabilă”, nu sunt semne care să confirme că Rusia intenționează să folosească arme nucleare în Ucraina.

Surse alternative: Reuters, Interfax

Sursa Foto: Sergey Pakhmutov / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday