”Nu îmi retrag cererea de a fi consultat de un medic. Nu-mi mai simt brațele și picioarele și vreau să înțeleg despre ce este vorba și ce tratament trebuie să urmez. Ținând cont de aceste circumstanțe, încep să ies din greva foamei.

Potrivit procedurii, este nevoie de 24 de zile pentru acest proces și mi s-a spus că poate fi o perioadă mai grea, așa că urați-mi noroc. Încă o dată, acest mesaj este pentru voi, oameni buni din întreaga lume”, a scris Navalnîi pe Instagram.

În vârstă de 44 de ani, Alexei Navalnîi este cel mai ferm critic al lui Vladimir Putin. A fost arestat în ianuarie, după ce fusese tratat timp de cinci luni în Germania, în urma otrăvirii cu Noviciok. Ulterior, acesta a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Pe 31 martie, a intrat în greva foamei.

Recent, comunitatea internațională a amenințat cu sancțiuni în cazul în care starea lui Navalnîi se degradează, în contextul în care apropiații săi au anunțat că starea sa este foarte gravă. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday