“Observăm anumite schimbări (…) în Siberia care ne permit să presupunem că în această regiune virusul își formează propria versiune prin mutații specifice”, a spus Anna Popova, șefa Rospotrebnadzor, instituția de supraveghere a sănătății din Rusia.

Popova nu a oferit detalii cu privire la cât de contagioasă sau mortală este această noua formă a virusului, dar a precizat că mutația nu-l face mai periculos.

Totodată, Popova a confirmat că studiile pentru al doilea vaccin rusesc împotriva Covid-19, EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, după Sputnik V, sunt în curs de desfășurare. 

”Mutațiile coronavirusului nu au influențat eficacitatea vaccinului”, a precizat directorul general al Institutului Vector, Rinat Maksyutov, citat de TASS.

Un studiu efectuat în SUA în septembrie susține că mutațiile virusului nu l-au făcut mai letal, iar severitatea bolii este mai puternic legată de afecțiunile medicale pre-existente și de genetica pacienților.

Rusia se apropie de două milioane de cazuri de la începutul pandemiei și aproape 34 de mii de decese, devenind a cincea cea mai afectată națiune la nivel mondial, după Statele Unite, India, Brazilia și Franța. În ultimele 24 de ore, Rusia a raportat 442 de decese din cauza Covid, nu record negativ.

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday