Update: La solicitarea Hotnews.ro, Ministerul Transporturilor a anunțat că Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) ”nu a primit nicio solicitare din partea autorităților din Federația Rusă pentru ca aeronava ministrului rus de externe, Serghei Lavrov să tranziteze spațiul aerian al României. Ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene, România aplică aceleași măsuri impuse de Comisia Europeană”.

Știrea inițială: Dmitri Rogozin, șeful Agenției Spațiale a Rusiei (Roscosmos), a lansat un mesaj sfidător la adresa statelor care și-au închis granițele pentru aeronava care trebuia să-l ducă pe ministrul rus de Externe la Belgrad. El s-a întrebat ironic, pe rețelele de socializare, dacă la asta este bună racheta Sarmat? Ea nu va cere bulgarilor fricoși, românilor răzbunători sau muntenegrenilor care au trădat istoria noastră comună permisiunea de zbor”.

Mesajul lui Rogozin nu a fost reluat de niciun alt oficial de la Moscova și nici nu a fost comentat de aceștia. În schimb, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a vorbit despre ”o acțiune ostilă” din partea statelor din estul Europei, din cauza căreia șeful diplomației și-a anulat vizita oficială.

Și ministrul Serghei Lavrov a numit decizia ”una fără precedent” și a acuzat Occidentul că a încălcat principiul libertății de alegere a partenerilor: Serbia, din punctul de vedere al Occidentului, nu ar trebui să aibă de ales”.

În ultimele luni, Armata Rusă a realizat cu succes mai multe teste cu racheta balistică intercontinentală, care este cunoscută și ca Satan II. În urmă cu două luni, Vladimir Putin declara despre proiectil că nu are un analog în lume și nu va avea pentru mult timp”. Potrivit datelor tehnice, Sarmat poate să transporte între 10 și 15 ogive nucleare, pe o distanță de până la 18 mii de kilometri.

Surse alternative: Reuters, TASS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday