Ministrul rus al Apărării a spus că bombardierele Tu-22M3 “ajută la testarea sistemului aerian de apărare al Belarus”, fără a face referire la criza de la granița cu Polonia. Miniștrii de Externe din cele două state aliate atrag atenția ca “responsabilii europeni să nu-și permită să fie atrași într-o spirală periculoasă”.

Kremlinul a condamnat declarația premierului polonez, care a spus că problema migranților este provocată de Moscova. A precizat că situația ar trebui discutată direct cu oficialii de la Minsk: “Se pare că se conturează o catastrofă umanitară, pe fondul reticenței vesticilor de a-și demonstra atașamentul față de propriile valori europene”, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

La granița dintre Belarus și Polonia, în fapt frontiera de est a Uniunii Europene, valuri de migranți din țările arabe și din Africa forțează punctele de trecere pentru a ajunge în UE. Oficialii europeni acuză Minskul că “a fabricat” problema migranților, ca reacție la sancțiunile impuse pentru reprimarea protestelor anti-Lukașenko. Autoritățile bieloruse au respins acuzațiile.

Varșovia a transmis că a întârit, din nou, paza la granița cu Belarus, după ce transfugii au forțat punctele de trecere și noaptea trecută. O încercare similară a avut loc luni. În imagini postate pe rețelele de socializare, grupuri de migranți erau direcționate de soldați către Polonia. 

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday