KeysFin arată că potrivit datelor Ministerului Agriculturii producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200 de mii de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, iar cea de porumb ar urma să se situeze între 14,5 şi 15 milioane tone, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa. Estimările Asociaţiei Generale a Producătorilor de Porumb (AGPM) arată că România va fi cel mai mare producător european de porumb. Și la orz şi orzoaică, România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut.
Cele mai mari afaceri din agricultura românească sunt realizate în județele Timiș (2,85 miliarde de lei), Călărași (2,54 miliarde de lei), Constanța (1,93 miliarde de lei), Buzău și Satu Mare cu afaceri de câte 1,6 miliarde de lei fiecare, transmit analiștii.
Potrivit analiștilor de la KeysFin, performanța spectaculoasă din sectorul agricol se datorează investițiilor majore din acest sector: ,,S-au făcut investiții semnificative în optimizarea fluxurilor de producție, de la folosirea unor semințe performante la eficientizarea și modernizarea lucrărilor de întreținere a culturilor și recoltare mecanizată, inclusiv prin monitorizarea prin satelit. Din multe puncte de vedere, agricultura românească a făcut pași uriași spre modernizare, iar efectele se văd în recoltele tot mai mari, de la an la an”.
Datele lor arată că afacerile din agricultură au crescut cu 20,7% în 2017 față de 2013 și cu 6,8% față de 2016, la nivelul de 35 miliarde de lei, iar pentru 2018, se estimează depășirea nivelului de 36 miliarde de lei.
,,Rezultatele excelente de producție pentru grâu și porumb ar urma să contribuie semnificativ la acest rezultat record, temperat însă, din păcate, de problemele majore din sectorul creșterii animalelor, acolo unde pesta porcină a afectat semnificativ afacerile producătorilor și distribuitorilor”, afirmă experții.
Dincolo de criza pestei porcine, cert este că interesul pentru agricultură este tot mai mare în rândul investitorilor. Dovadă că numărul firmelor a crescut cu peste 7% față de 2013, la 17.246. Mai mult, în primele 7 luni din 2018 s-au înființat 1450 de companii noi (avans de 27% față de aceeași perioadă din 2017), dar au dispărut aproape 6500, cu 33% mai multe decât în primele luni din 2017.
Pe de altă parte, sectorul agricol nu este scutit de provocări, de la accesul dificil la finanțare la efectele blocajului financiar. Numărul companiilor în insolvență din sector a crescut cu peste 15%, la 389 de companii în primele luni din 2018, semn că multe companii nu au resursele financiare să reziste dificultăților din lanțul financiar, arată KeysFin.
Potrivit datelor, după construcții și industria extractivă, agricultura este al treilea domeniu ca perioadă medie de plată a datoriilor curente (297 zile în 2017) așadar mult peste media economiei (161 de zile în 2017).
Analiza completă poate fi consultată aici.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.