Statistica oficială anunță că la 1 ianuarie 2020, România avea oficial o populație rezidentă de 19.318.000 de persoane, în scădere cu 96.500 comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Principalele cauze ale scăderii populației:
- Sporul natural negativ. Numărul persoanelor decedate a depășit numărul născuților vii cu 73.630 de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (121 persoane vârstnice la 100 de tineri). 54,1% din populație locuiește în mediul urban, în scădere ușoară (0,1%) comparativ cu 2019. Ponderea populaţiei de 0-14 ani a înregistrat o scădere de 0,1%, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste a continuat să crească.
- Fenomenul de emigrare. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2019 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 31 mii persoane. Urmărind migrația temporară, INSSE arată că în cursul anului 2019 au părăsit România 229.473 de persoane și au venit sau s-au întors în România doar 198.882 de persoane.
- 60% dintre cei care au părăsit țara (temporar sau definitiv) au vârste cuprinse între 20 și 44 de ani.
Sursa: Comunicat INSSE
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.