Roberta Metsola (Malta) este noul Președinte al Parlamentului European. Este prima femeie care deține funcția în ultimii 20 de ani.

Roberta Metsola este avocată și membră (conservatoare) a Partidului Popular European. Alegerile ar fi avut loc la sfârșitul acestei luni, chiar dacă nu deceda David Sassoli.

La 43 de ani, Metsola este cel mai tânăr președinte din istoria parlamentului, dar și prima femeie care deține funcția în ultimii 20 de ani. Potrivit Euronews, în ultimele luni, a fost criticată de colegii săi pentru pozițiile în favoarea politicilor anti-avort.

Metsola a fost membră a Parlamentului European din 2013, iar din 2020, este vice-președinte. Pe lângă alegerea acesteia, urmează să fie numiți și 14 vice-președinți, pentru un mandat de doi ani și jumătate. De asemenea, vor fi reînnoite funcțiile șefilor comisiilor parlamentare și ale delegațiilor europene, astfel că sunt așteptate negocieri strânse între grupurile politice.

Surse alternative: Euronews, DW

Folosim cookies