La 31 iulie 2020, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 36,2 miliarde de euro, față de 35 de miliarde de euro la 30 iunie 2020, se arată în comunicatul BNR.
În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni:
- Intrări de 4,7 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de obligațiuni denominate în dolari americani ale Ministerului Finanțelor Publice de 2.785 milioane echivalent euro) și altele;
- Ieșiri de 3,5 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăți din contul Comisiei Europene şi altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5,5 miliarde de euro, mai specifică BNR.
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2020 au fost de 41,8 miliarde de euro, față de 40,2 de miliarde euro la 30 iunie 2020.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.