Huawei, cel mai mare producător de echipamente din domeniul telecomunicațiilor, a fost afectat de restricțiile comerciale impuse de administrația Trump asupra vânzărilor de cipuri și alte componente folosite în smartphone-urile companiei, dar și în domeniul dezvoltării rețelei de internet. Chiar dacă Administrația Biden a decis păstrarea restricțiilor de vânzare a cipurilor folosite în dezvoltarea tehnologiei 5G, către Huawei, Reuters susține că în ultimele săptămâni autoritatea de reglementare a SUA a autorizat mai multe licențe de export ale unor firme americane de cipuri către Huawei, care le va folosi în dezvoltarea unor componente auto precum sistemele de navigație sau pentru senzori. 

În ultimul timp, Huawei și-a orientat activitatea în așa fel încât să poată utiliza componente care au o șansă mai mică de a fi interzise de către autoritățile din SUA. 

Cipurile folosite în domeniul automobilelor nu sunt considerate componente sofisticate, fapt ce contribuie la o posibilitate mai mare de aprobare din partea SUA. Departartamentul de Comerț al SUA a precizat pentru Reuters, că guvernul american continuă să aplice politici de licențiere care “au ca obiectiv restricționarea accesului Huawei la resurse, software, sau tehnologii care ar putea dăuna securității naționale și intereselor politice externe”.

Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze pe subiectul licențelor, dar a declarat că: “Ne poziționăm pe piață drept un nou furnizor de componente pentru vehiculele conectate la inteligența artificială, iar scopul nostru este de a ajuta producătorii să construiască mașini mai bune”. 

După ce Departamentul de Comerț al SUA a pus Huawei pe lista neagră, în 2019, interzicând vânzările produselor și a tehnologiilor americane către companie, anul trecut a suplimentat restricțiile pentru a limita și vânzarea de cipuri produse în străinătate cu echipament american. 

Departamentul de Comerț a încercat, de asemenea, să convingă alte instituții să excludă Huawei din rețeaua națională 5G, pentru acuzații de spionaj, pe care Huawei le-a negat. Drept consecință, compania de telecomunicații a raportat în prima jumătate a anului cea mai mare scădere a profitului. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday