Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI) este o rețea globală de laboratoare care va evalua, gratuit, eșantioanele din cadrul studiilor aflate în curs pentru vaccinurile COVID-19. Va permite astfel cercetătorilor și producătorilor de medicamente să le compare și să se stabilească astfel care vaccin este mai eficient.

”Cu sute de vaccinuri COVID-19 în curs de dezvoltare este esențial să avem un sistem care să evalueze și să compare răspunsul imun al candidaților care sunt supuși în prezent testelor. Când se începe dezvoltarea potențialelor vaccinuri noi, în special pentru o boală nouă, fiecare își dezvoltă propriile analize, toți folosesc protocoale diferite și reactivi diferiți, deci capacitatea de a compara vaccinurile candidate este foarte dificilă”, a declarat Melanie Saville, coordonatoarea proiectului, pentru Reuters.

Rețeaua CEPI va avea inițial șase laboratoare, în Canada, Marea Britanie, Italia, Olanda, Bangladesh și India.

În acest moment, peste 300 de vaccinuri COVID-19 se află în diferite stadii de dezvoltare în întreaga lume, dintre care cele dezvoltate în Rusia și China fiind deja implementate înainte de efectuarea studiilor complete. Este posibil ca Pfizer, Moderna și AstraZeneca să aibă rezultate din etapa finală a testului înainte de sfârșitul anului.

Sursă alternativă: Reuters

Foto: Unsplash/ Louis Reed

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday