Potrivit unui nou document al Ministerului rus al Economiei, analizat de Reuters, producția de petrol rusesc ar putea scădea până la 433,8 milioane – 475,3 milioane de tone în acest an, de la 524 milioane de tone anul trecut. Ar fi cel mai mic nivel din ultimii 19 ani, notează agenția de presă.

Producția de petrol a Rusiei a început deja să se reducă în martie, iar în aprilie a consemnat o depreciere de 7,5%. În același timp, experții estimează că economia țării se va contracta cu 8,8% în acest an, în scenariul optimist, ori cu 12,4%, într-un scenariu mai pesimist. Anterior, Banca Mondială estimase că PIB-ul Rusiei va scădea cu 11,2%.

Amintim că SUA au interzis importurile de petrol rusesc, în timp ce sancțiunile occidentale împotriva băncilor și a navelor din Rusia au îngreunat comerțul cu petrol, una dintre principalele surse de venit ale Moscovei. UE are, de asemenea, în vedere interzicerea completă a petrolului rusesc.

Din aceste motive, președintele rus Vladimir Putin a ordonat guvernului său să creeze legături energetice mai strânse cu Asia și să diversifice aprovizionarea cu energie în afara Europei. Și exporturile de gaze sunt așteptate să scadă în acest an, se mai arată în document.

Sursa: Reuters

Sursa foto: Dreamstime/Orientaly

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday