Un procuror federal, un agent FBI și propriul avocat al lui Tarrio au descris munca sa sub acoperire și au afirmat că a ajutat autoritățile să trimită în judecată mai mult de zece persoane, în diferite cauze de droguri, jocuri de noroc și contrabandă, potrivit Reuters, care citează un fost procuror și transcriptul unei proceduri judecătorești federale din 2014.

Tarrio a negat informațiile și a afirmat: “Nu-mi amintesc nimic din toate astea”, dar fostul procuror federal care s-a ocupat de caz a confirmat că “a cooperat cu forțele de ordine pentru a ajuta la prinderea altor persoane care conduc grupări infracționale”.

Tarrio, în vârstă de 36 de ani, este liderul grupării de extremă dreaptă Proud Boys, care a fost implicat în revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu. Deși Tarrio nu a participat la evenimente, pentru că a fost arestat cu două zile înainte, cel puțin cinci membri ai Proud Boys au fost acuzați de revoltă. FBI a declarat că arestarea anterioară a lui Tarrio a fost un efort de a preveni evenimentele din 6 ianuarie.

Informațiile complete obținute de Reuters sunt disponibile aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday