Potrivit Reuters care citează un document intern, Banca Europeană de Investiții (BEI), componenta de creditare a UE, propune o structură de finanțare similară celei din timpul pandemiei de Covid pentru a sprijini reconstruirea Ucrainei, cu investiții de până la o sută de miliarde de euro. Suma reprezintă jumătate din suma necesară urgent pentru nevoile imediate ale Ucrainei.

Utilizarea unui instrument similar cu cel folosit anterior înseamnă că acesta poate fi demarat cu rapiditate, astfel încât investițiile inițiale ar putea fi aprobate până la sfârșitul anului. Ar permite altora să contribuie și ar putea fi ușor extins. Pentru a putea fi aplicat, planul are nevoie de avizul Comisiei Europene.

Propunerea BEI urmează să fie dezvăluită luni, în prima zi a Conferinței internaționale pentru redresarea Ucrainei desfășurată în Elveția, prin care se propun resurse pentru redresarea postbelică a țării.

Fondul va fi numit UE-Ucraina Gateway, și ar urma să aibă o contribuție inițială de 20 de miliarde de euro din partea țărilor UE și a bugetului UE sub formă de granturi, împrumuturi și garanții, iar cele din urmă vor avea un efect multiplicator, ducând la proiecte de infrastructură în valoare totală de aproximativ o sută de miliarde de euro.

Banii vor fi folosiți pentru reconstruirea podurilor și a infrastructurii serviciilor de apă potabilă și uzată (în special în orașele ale căror populații s-au extins din cauza migrației după invazia din 24 februarie), pentru deblocarea exporturilor, modernizarea infrastructurilor energetice și digitale.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday