Din cauza sancțiunilor, numeroși ruși și-au pierdut locurile de muncă, o parte din cauza plecării companiilor străine pentru care lucrau sau a lipsei materialelor necesare pentru a-și continua activitățile profesionale, iar numărul șomerilor este în creștere. 

Forbes a raportat recent că peste 600 de mii de locuri de muncă ar putea fi pierdute în Rusia până la sfârșitul anului. Locuitorii Moscovei sunt afectați în mod deosebit, deoarece mulți dintre ei lucrează în sectorul financiar sau în servicii, marketing și publicitate. Potrivit cifrelor primarului capitalei, Serghei Sobyanin, aproximativ 200 de mii de oameni și-ar putea pierde locurile de muncă din cauza plecării companiilor străine.

Printre aceștia se află și un student care-și dorea să devină însoțitor de zbor, așa că a renunțat la serviciul pe care îl avea pentru a începe un stagiu de pregătire în noul domeniu. Invazia din Ucraina din 24 februarie i-a oprit însă toate planurile întrucât companiile străine au început să părăsească Rusia, iar mai apoi au început să fie aplicate sancțiunile occidentale. Acestea au inclus închiderea spațiului aerian pentru avioanele rusești și interzicerea vânzării, livrării și transferului de avioane și piese de schimb către Rusia. Toată această situație l-a determinat să renunțe la planurile inițiale, considerându-le riscante. Avioanele nu trec prin controale normale de întreținere, iar piesele de schimb nu sunt livrate, starea acestora pur și simplu nu este clară. Riscurile sunt prea mari pentru mine, a declarat el pentru DW.

Tatiana Mihailova, economist și lector la Noua Școală Economică din Moscova, este de părere că sancțiunile vor avea efecte pe termen lung și vor include excluderea Rusiei din lanțurile de aprovizionare globale, ceea ce va determina blocaje tehnologice.  Industria aviatică strigă deja că nu va mai avea piese de schimb în șase luni. Și alte industrii se vor afla în aceeași situație, a spus Mihailova. A declarat că se așteaptă ca economia Rusiei să revină la starea în care a fost în anii ’90.

De asemenea, a adăugat că sancțiunile vor lovi toate sectoarele economiei ruse, precum industria auto, sectorul farmaceutic și chiar agricultura, întrucât toate sunt dependente de componente străine. Firmele vor fi obligate să închidă și să concedieze angajații. Cererea de bunuri și servicii va scădea, pentru că populația va fi mai săracă, iar acest lucru va afecta fiecare sector, chiar și frizeriile, a spus Mihailova. Potrivit acesteia, mulți ruși își pierd deja locurile de muncă sau nu pot găsi altele noi, deoarece cererea de muncitori calificați este în scădere.

O altă locuitoare a Moscovei, în vârstă de 30 de ani, a mărturisit cum a pierdut un loc de muncă mult dorit, din cauza războiului început de Rusia. Desigur, mi-ar plăcea să găsesc un job similar, dar acest lucru este nerealist în viitorul apropiat. Multe companii reduc personalul și, în general, cererea de noi angajați a scăzut semnificativ, în special în marketing, a spus ea. De asemenea, este de părere că prioritatea în această perioada este asigurarea unei surse de venit și nu împlinirea individuală, renunțând la aspirațiile sale. 

Toți cei care și-au împărtășit experiența susțin că au luat în considerare inclusiv să părăsească țara la un moment dat și au precizat pentru DW că nu susțin decizia Kremlinului de a invada Ucraina. Au mai declarat că populația este profund nemulțumită de creșterea prețurilor, dar în loc să tragă la răspundere guvernul rus, oamenii dau vina pe cei care au impus sancțiunile.

Analiza integrală pe DW.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday