Germania a raportat un număr record de 1.188 de decese zilnice cauzate de COVID-19 vineri, la doar câteva zile după ce au fost impuse noi restricții pe fondul temerilor că o variantă mai transmisibilă a coronavirusului poate pune presiune suplimentară pe spitalele aflate deja în dificultate.

Marea Britanie a înregistrat, de asemenea, cel mai mare număr zilnic de morți COVID-19 de la începutul pandemiei – 1.325, ceea ce a ridicat bilanțul total la 79.833 – cel mai mare din Europa. Este a treia zi consecutivă în care s-au înregistrat peste 1.000 de decese noi.

Marți, cancelarul Angela Merkel și liderii landurilor au convenit să restricționeze pentru prima dată călătoriile neesențiale pentru rezidenții din zonele afectate din toată Germania. “La fiecare două minute, cineva moare de coronavirus în Germania”, a declarat premierul bavarez Markus Soeder parlamentului regional, îndemnând criticii să ia în serios viteza cu care se schimbă bilanțul deceselor.

Autoritățile din Berlin au amânat redeschiderea școlilor după vacanța de Crăciun până pe 25 ianuarie. Germania are în vedere, de asemenea, suspendarea zborurilor din alte țări, inclusiv Irlanda, din cauza îngrijorărilor legate de noua variantă a virusului, potrivit unor surse guvernamentale.

Marea Britanie are în prezent o rată de incidență de peste 600 de cazuri la 100 de mii de locuitori, rata crescând la peste 800 de cazuri la 100.000 de locuitori în sud-est și în Irlanda de Nord. La Londra, unde rata incidenței a depășit 1.000 de cazuri la 100.000 de locuitori, primarul Sadiq Khan a descris situația ca fiind “scăpată de sub control”.

Surse: Reuters, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday