Donald Trump nu este primul lider de stat confirmat cu coronavirus. Până acum, premierul britanic Boris Johnson sau președintele brazilian Jair Bolsonaro au învins boala. Johnson a avut chiar nevoie de îngrijiri intensive în aprilie, la câteva zile după ce a fost confirmat cu COVID.

Vârsta de 74 de ani este cea care înseamnă un factor de risc suplimentar pentru președintele american. Vestea că Trump s-a infectat a afectat puternic bursele din Asia, care inițial au scăzut, dar apoi au mai recuperat. Bursele europene au deschis și ele în ușoară scădere, iar cele americane sunt așteptate să piardă ceva mai mult, ca urmare a infectării președintelui american. 

La aflarea veștii, liderii lumii au reacționat prin mesaje de susținere pentru familia prezidențială americană. Narendra Modi, premierul Indiei, a scris pe Twitter: „Le doresc președintelui și primei doamne o recuperare rapidă și multă sănătate”. Ministrul de Externe al Taiwanului a scris, la rându-i: „Cele mai puternice urări de însănătoșire rapidă către președinte și prima doamnă. Să vă recăpătați sănătatea. Guvernul și poporul Taiwanului sunt alături de SUA în această perioadă dificilă”.

Robert Jenrick, secretar de stat în guvernul britanic, a declarat pentru Sky News: „Toți vrem să-i transmitem președintelui, primei doamne și familiei lor o însănătoșire grabnică. Știm cum e ca liderul statului să fie confirmat cu coronavirus. Lăsând la o parte disputele politice, ne dorim ca el și soția să fie sănătoși.”

Biroul ONU pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor a transmis pe Twitter. „Nimeni nu e imun în fața coronavirusului”.

Hkalam Samson, ministru al statului Myanmar, care a discutat anul trecut cu Trump despre opresiunile și torturile la care sunt supuși soldații, a declarat că boala îl va face pe președinte să înțeleagă mai bine suferința altora.

Alte voci au comentat că în acest fel, liderul de la Casa Albă este „pedepsit” pentru atitudinea sa în fața virusului, pentru că deseori a ridiculizat riscurile pe care le crează SARS-Cov-2 și a refuzat să respecte măsurile de siguranță.

Hu Xinjin, redactorul-șef al The Global Times,o publicație chineză, a scris: „Președintele și prima doamnă plătesc prețul pentru jocul minimizării riscului acestui virus. Vestea arată gravitatea situației COVID din SUA. Nu poate fi decât un impact negativ asupra imaginii lui Trump și a SUA și poate afecta realegerea sa”.

Sursa: New York Times.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday