Am anticipat o astfel de mișcare din partea Rusiei și suntem gata să răspundem imediat. Președintele Biden va emite în curând un ordin executiv care va interzice noi investiții, precum și orice acte de comerț și finanțare de către pentru cetățenii americani către, dinspre sau în așa-numitele regiuni DNR (Donețk) și LNR (Luhansk) din Ucraina”, se arată într-un comunicat al Casei Albe, care mai precizează că ordinul se aplică și celor care nu sunt cetățeni americani. Administrația SUA mai spune că “aceste măsuri sunt separate și ar fi în plus față de măsurile economice rapide și severe pe care le-am pregătit în coordonare cu aliații și partenerii noștri în cazul în care Rusia ar invada în continuare Ucraina”.

Într-un comunicat de presă, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis: “Condamn decizia Rusiei de a extinde recunoașterea autoproclamatelor <<Republică Populară Donețk>> și <<Republică Populară Lugansk>>. Acest lucru subminează și mai mult suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, erodează eforturile de soluționare a conflictului și încalcă Acordurile de la Minsk, la care Rusia este parte”.

Stoltenberg acuză Moscova că alimentează conflictul din estul Ucrainei, oferind sprijin financiar și militar separatiștilor și încearcă să pună în scenă un pretext pentru a invada din nou Ucraina.

De asemenea, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a reacționat la decizia liderului rus: “Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a acordurilor de la Minsk. Uniunea Europeană și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre, în solidaritate cu Ucraina”.

Reacții au mai venit și din partea altor lideri europeni. Premierul britanic Boris Johnson a transmis că recunoașterea independenței republicilor separatiste din estul Ucrainei, Luhansk și Donețk, de către Moscova “este în mod evident o încălcare a legii internaționale. Este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității Ucrainei”.

Anterior am transmis că pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei va fi declanșat odată cu o incursiune sau o invazie. Dar, evident, ceea ce s-a întâmplat este extrem de rău”, a mai declarat Boris Johnson.

Din partea Germaniei, ministrul de Externe Annalena Baerbock a declarat că “decizia președintelui Putin de astăzi de a recunoaște independența republicilor separatiste din estul Ucrainei reprezintă o lovitură dureroasă pentru toate eforturile diplomatice de a găsi o soluție politică la conflictul actual. Eforturile de-a lungul anilor în formatul OSCE sunt distruse intenționat și fără niciun motiv plauzibil. Angajamentul Rusiei pentru o soluție diplomatică a crizei este grav afectat“.

Surse alternative: Casa Albă, NATO, Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday