Opoziția critică faptul că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a desemnat nici un candidat dintre cei patru înscriși pentru funcția de procuror șef al DNA. Acest lucru  „arată abordarea politică în acest proces, în slujba PSD-ALDE, de sfidare a sistemului judiciar.”, au transmis membrii PNL într-o postare pe pagina oficială de facebook. 

PNL solicită ministrului Justiției explicații publice, prin care să prezinte criteriile care au stat la baza deciziei de a respinge candidaturile.

Este inadmisibil ca Tudorel Toader să decidă că niciunul dintre cei patru candidați care și-au manifestat dorința de a ocupa această poziție nu merită să fie nominalizat.

  „Partidul Naţional Liberal a cerut ca toate candidaturile care îndeplinesc criteriile legale să fie înaintate CSM pentru evaluare, iar atributul de selecție să aparțină organismului care este garantul independenței justiției, conform Constituției. Rolul ministrului Justiției trebuia să fie acela de a propune Președintelui României spre numire în funcție a acelui candidat care ar fi obținut avizul favorabil al CSM.”, scrie PNL.

 PNL precizează că propunerea lor este în acord cu solicitările Comisiei Europene, prin raportul MCV și cu principiile constituționale, precum și cu Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. 

 „Ne întrebăm dacă nu cumva Tudorel Toader așteaptă candidatura unuia dintre cavalerii apocalipsei justiției din România, în persoana lui Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae sau Florin Iordache, și aplicarea principiului sovietic potrivit căruia „reluăm procedura până iese cum vrem noi”, concluzionează membrii partidului.

Președintele USR, Dan Barna, a declarat pentru Digi24 că anunțul ministrului Toader „confirmă faptul că e foarte greu să găsească un profil gen Viorica Dăncilă într-un termen scurt. În această perspectivă, orice profil care are o carieră consistentă este unul nedezirabil pentru actuala majoritate. Vedem din componența Guvernului că despre asta este vorba. Atunci, nu este o surpriză că domnul Tudorel Toader a respins toate cele patru candidaturi, pentru că, într-adevăr, nici una dintre ele nu este la nivelul primului ministru, care reprezintă această majoritate. Există și varianta așteptării să fie promulgată legea, astfel încât să fie numit un om fidel, pe care președintele să nu-l mai poată respingere după o eventuală primă respingere a altcuiva. Este un joc în contextul în care justiția se intenționează să fie subordonată majorității, lui Liviu Dragnea și lui Călin Popescu-Tăriceanu și evident că numirea unui procuror-șef la DNA dintre persoanele care și-au depus candidatura nu se încadra deloc în acest plan de transformare a justiției în serviciul PSD. Probabil, va urma o perioadă de tărăgănare, până legea, eventual, va fi promulgată de președinte și Curtea va respinge și ultimul atac. În momentul acela, brusc vor apărea noi candidați care vor îndeplini în mod magic toate aceste pretenții. Ministrul a avut patru candidați, dintre care ar fi putut să-l aleagă pe cel mai bun”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday