Rezumatul evenimentelor din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Kiev. Peste noapte s-au mai auzit focuri de armă, dar interdicția de circulație impusă a micșorat numărul ciocnirilor din interiorul orașului. Aparent, câte schimburi de focuri, probabil împotriva unor grupe de sabotaj s-au înregistrat înainte de miezul nopții, când au fost raportate și două explozii, posibil bombardamente cu rachete. Nu s-au mai înregistrat tentative de incursiune ale trupelor mecanizate spre Kiev (posibil din cauza faptului că ucrainenii au aruncat în aer majoritatea podurilor de acces în oraș). De asemenea, autoritățile au anunțat distrugerea tuturor liniilor de cale ferată care fac legătura cu Federația Rusă.

În schimb Autoritatea pentru activități nucleare anunță lovirea de către ruși a unui depozit de deșeuri radioactive de la o companie din Kiev. “În prezent, nu este posibilă evaluarea pagubelor, iar sistemul automat de monitorizare a radiațiilor nu funcționează. Camerele de supraveghere au înregistrat căderea unor obuze, iar situația emisiilor de radiații va fi evaluată cu dispozitive portabile. Potrivit evaluării preliminare a Inspectoratului, nu există nicio amenințare la adresa populației din afara zonei de protecție.”, se arată în comunicatul transmis la ora 1.30, în dimineața de duminică.

Armata ucraineană susține că a distrus o unitate a forțelor cecene în apropiere de Aeroportul Antonov (controlat de ruși), la nord de Kiev. Avertizează că alte unități cecene se îndreaptă spre Kiev dinspre est. Acaste informații nu au putut fi verificate din alte surse.

Sâmbătă seara o rachetă a lovit un depozit de combustibil aflat la sud de Kiev, provocând o explozie uriașă, vizibilă de la zeci de kilometri distanță.

Image

UPDATE ora 20. Luptele au loc în zona complexului rezidențial Manhattan din vestul Kievului. Este improbabil ca acestea să implice forțe convenționale rusești, fiind mai probabil vorba de Grupuri de Recunoaștere și Sabotaj infiltrate în oraș. Mai multe asemenea grupări au fost capturate pe teritoriul Ucrainei în ultimele zile.

Luptele continuă și în zona Harkovului, unde trupele rusești au bombardat mai multe zone. Trupele rusești continuă să avanseze în partea sudică a țării. Conform unor raportări, au fost observate pentru prima oară lansatoare de rachete termobarice rusești. Acestea au apărut în sudul orașului Zaporijjie.

În sud-estul țării, arde un mare depozit de petrol în zona Rovenki, aproape de granița cu Rusia, în interiorul teritoriului controlat de separatiști.

UPDATE ora 19. Luptele au continuat sâmbătă în Ucraina, pe toate fronturile. Forțele rusești au continuat încercuirea Kievului prin vest, evitând însă incursiuni în adâncime spre oraș. De altfel, ucrainenii au aruncat în aer majoritatea podurilor, pentru a încetini avansul blindatelor grele. Pe parcursul zilei nu au mai fost raportate lupte în interiorul orașului.

Forțele ruse din nord-estul Kievului au probleme semnificative în zona Cernihivului, în care nu au reușit să pătrundă încă. Există rapoarte că forțele ucrainiene din Cernihiv contraatacă local și au distrus mai multe convoaie rusești.

Impas în zonele Harkov, Sumy și Donbas. Bomdardamentele rusești au continuat, dar fără forțarea înaintării. Pe tot restul graniței de est, trupele rusești par blocate de armata ucrainiană, în ciuda unor lupte grele în apropiere de Harkov și Sumy, la doar câteva zeci de kilometri de graniță. De asemenea, în zona Donbasului, forțele separatiste (probabil sprijinite de armata rusă) au obținut doar victorii minore.

În zona sudică, rușii au înaintat însă atât înspre est, către Mariopol, cât și spre vest, spre Odesa. Încă nu este clar dacă rușii controlează în totalitate Melitopol, dar tancurile au depășit orașul și se îndreaptă către est, spre Mariopol. Alte trupe par să meargă spre nord, către Zaporijjie. 

În partea de sud-vest, deși nu au reușit să captureze trecerea importantă peste Nipru de la Kheson, forțele rusești au ocolit acest oraș, precum și Mikhailov, și par să meargă direct la Odesa. 

O altă evoluție importantă este deplasarea de trupe rusești către granița de nord-vest a Ucrainei, în apropierea orașului bielorus Brest. O asemenea pătrundere, dacă va avea loc și va avea succes, ar putea închide traficul terestru către Polonia și Ungaria și ar putea amenința Liovului.

UPDATE ora 14:00 Autoritățile din Kiev impun restricții de circulație populației, după ora 17, conform BBC. Cei care nu respectă restricția vor fi arestați. Într-un mesaj postat pe Twitter, primarul Vitali Klitschko a anunțat ”Toți civilii de pe stradă în timpul restricțiilor vor fi considerați membri ai grupurilor de sabotaj și recunoaștere ale inamicului”.

UPDATE ora 11:00 Ministrul ucrainean al Sănătății anunță, potrivit Reuters, cel puțin 198 de morți și peste 1.100 de răniți, dintre care 33 copii, după a doua zi de război. Nu este clar însă dacă ultimele raportări vizează situația victimelor doar în rândul civililor.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Klitschko, a transmis că 35 de persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma atacurilor de noaptea trecută. Acesta a mai declarat că nu există o prezență militară majoră a rușilor în Kiev, dar a fost raportată prezența unor grupuri active de sabotori ruși.

UPDATE ora 9.00 Orașul Melitopol, din sudul Ucrainei, cu aproximativ 150 de mii de locuitori, este primul oraș important capturat de trupele rusești (venite din Crimea). Ministrul Apărării din Ucraina dezminte. Ieri, orașul fusese atacat, cucerit de ruși, iar apoi preluat din nou de ucraineni, în urma unui atac aerian asupra forțelor ruse. Melitopol se află la 200 km vest de Mariopol.

Tot în sudul Ucrainei, orașul Kherson, locul unei importante treceri peste Nipru, este încă contestat de armata ucraineană. Informații neconfirmate de ieri afirmau că acesta fusese capturat de către Armata Rusă. Este neclar dacă acestea erau false sau dacă armata ucraineană a contraatacat.

Surse media rusești mai afirmă și că forțele separatiste din Donbas avansează înspre orașele Sloviansk și Kramatorsk, dar au cucerit doar 30 de kilometri în două zile de lupte grele. Conform Ministerului Apărării Rus, au mai fost distruse 8 ambarcațiuni ale Marinei Ucrainene și 821 de elemente de infrastructură.

Președintele Zelenski a postat un nou filmuleț pe Twitter, în care arată că este în viață și nu a părăsit orașul.


Un bloc de locuințe a fost lovit de o rachetă la primele ore ale dimineții de sâmbătă. Ministerul de Interne transmite că nu sunt victime.


Potrivit AP, nu unul ci două avioane de desant rusești IL-76 ar fi fost doborâte în sudul Kievului. Capacitatea de transport al unui astfel de avion este între 126 și 225 de soldați.

UPDATE ora 8.00 Ministerul de Interne trasmite că se dau lupte pe străzile din Kiev și cere populației să se adăpostească. Tot mai puținele raportări din interiorul orașului par a confirma informațiile că internetul a fost tăiat în această dimineață.

UPDATE ora 7.00

Conform Forțelor Armate ale Ucrainei, Rusia continuă bombardarea aerodromurilor din estul și nordul Ucrainei, într-o încercare de a elimina aviația ucrainiană, după ce bombardamentele din primele zile par a fi eșuat parțial să facă acest lucru.

Sâmbătă dimineața niciun oraș important nu fusese cucerit încă, deși se duc lupte în apropierile orașelor Harkov, Sumy, Mariopol și Mykolaiv.

Armata ucrainiană nu confirmă informațiile de ieri despre debarcările amfibii de lângă Odesa și Mariopol, afirmând că a minat principalele plaje de debarcare și că a distrus o ambarcațiune rusească în apropiere de Odesa. De asemenea, afirmă că în zona Deltei Dunării și pe malul Mării Negre au loc zboruri de recunoaștere cu drone ale Marinei Ruse.

Situația generală. Armata ucraineană raportează că a doborât un avion de transport trupe Il-76 la 80 de kilometri SV de Kiev și un Suhoi Su-25 (de atac la sol) la 150 de kilometri Vest de locul în care care rușii au încercat desantul aerian prin sudul Kievului.

Potrivit Armatei Ucrainene, pierderile estimate ale rușilor, de la începutul conflictului, sunt:

  • 14 aeronave
  • 8 elicoptere
  • 102 tancuri
  • 536 transportoare blindate
  • 15 tunuri
  • 1 unitate antiaeriană BUK-1.

Aceste informații nu pot fi verificate independent.

Frontul de Sud. Desant marin rusesc la Est de Odesa, în timpul nopții, pe care ucrainenii spun că l-au respins. (Ieri au circulat imagini cu utilaje militare ucrainene care minau tot litoralul din zona Odesa). Se dau lupte grele la Melitopol (NE de Crimeea) pentru controlul drumului spre portul Mariupol și încercuirea acestuia.

UPDATE ora 5.00 În decursul nopții au fost raportate lupte grele, explozii și tiruri de mitralieră, în special pe partea de vest și nord a orașului, la Grădina Zoologică Shulyavka și la stația de metrou Beresteyskaya (marcate pe hartă). Nu a fost raportată însă intrarea trupelor regulate ruse, ci pare vorba mai degrabă de acte de sabotaj.

O încercare de intrare în capitală a trupelor ruse pare a fi avut loc pe partea de Nord-Est, pe la termocentrala TEC-6. Raportările ucrainenilor spun că, deocamdată, atacul a fost respins.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday