Rata șomajului în luna iunie 2021 a scăzut cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă și a ajuns la 5,2%. Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iunie a anului 2021 a fost de 425 mii persoane, în scădere față de luna precedentă (449 mii persoane), arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. Rata șomajului a scăzut constant de la începutul anului, când se situa la 5,6%.

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât la femei, adică 5,3% în cazul persoanelor de sex masculin și 5% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna iunie 2021 (4,3% în cazul bărbaților și 4,2% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,8% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iunie 2021.

Rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor în populația activă.

Începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forței de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerințelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021 (a se vedea și precizările metodologice). Aceste modificări generează un impact sesizabil asupra estimațiilor – în special asupra numărului populației ocupate (și implicit asupra numărului populației active – care este numitorul indicatorului „rata șomajului”). Începând cu anul 2021, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populația ocupată, acest indicator diminuându-se corespunzător. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie – iunie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday