”Există deja suficiente dovezi că realizările câștigate cu greu în ultimii ani au fost reduse, progresul privind drepturile femeilor, câștigat greu, dar pierdut ușor”, se arată în raportul anual al UE privind egalitatea de gen.

Riscurile legate de sănătate femeilor, volumul lor de muncă și provocările pentru a păstra echilibrul dintre viața profesională și cea privată au crescut, potrivit documentului. De asemenea, pandemia a adus o creștere a violenței domestice împotriva femeilor: în timpul primei perioade de carantină instituită în Europa (primăvara anului trecut), violența domestică a crescut cel mai mult în Franța, Lituania, Irlanda și Spania.

Totodată, femeile au fost mai afectate decât bărbații și la capitolul ”pierderii locurilor de muncă”: ”Reprezentarea excesivă a femeilor în sectoare și ocupații mai slab plătite, cum ar fi industria ospitalității, comerțul sau serviciile, le fac deosebit de vulnerabile pe piețele forței de muncă afectate de criza COVID-19”, precizează UE.

Ocuparea forței de muncă în rândul femeilor la nivelul Uniunii a scăzut puțin mai mult decât cea a bărbaților la începutul pandemiei, iar femeile au avut de atunci mai multe dificultăți în găsirea de noi locuri de muncă. UE avertizează că tendințele ar putea duce la scăderea pensiilor pentru femei, mărind decalajul ”pentru deceniile următoare”.

“În schimb, sectoarele de servicii care nu au fost la fel de perturbate din cauza naturii activității lor, cum ar fi informațiile și comunicarea, finanțele și asigurările, care angajează în principal bărbați, au înregistrat o creștere a ratelor de ocupare”, se mai arată în raport.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday