Raport INSP. Rata de pozitivare a testelor Covid a scăzut săptămâna trecută, pentru prima dată de la jumătatea verii. Totuși, se menține ridicat nivelul deceselor, 90% dintre acestea fiind în rândul persoanelor nevaccinate.

Rata de pozitivare a testelor pentru coronavirus a scăzut sub 20% în săptămâna încheiată duminică, 31 octombrie, potrivit raportului săptămânal în privința evoluției pandemiei întocmit de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Din graficele prezentate de Institut, se observă ca indicatorul a coborât pentru prima dată după 15 săptămâni, mai exact din săptămâna 12 – 18 iulie.

În respectiva perioadă, România depășise deja valul trei al pandemiei, iar din rapoartele următoare, se observă că rata a început să crească, pe fondul răspândirii variantei Delta, care a fost observată ca fiind dominantă începând cu 14 septembrie.

Între 25 și 31 octombrie:

  • 30,7% din totalul cazurilor s-au înregistrat in București, Prahova, Bihor, Cluj si Timiș;
  • 73,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate;
  • 27% din totalul deceselor au fost înregistrate in București, Prahova, Bihor, Constanta si Iași;
  • 89,7% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei:

  • unul din 97 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical;
  • 85.7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani;
  • 56.5% din decese au fost la bărbați;
  • 93.3% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Folosim cookies