La București, câteva mii de persoane s-au strâns la miezul nopții în Piața Universității, iar apoi au pornit către Piața Victoriei. După ce au strigat lozinci antiguvernamentale, au pornit spre Piața Revoluției, iar apoi s-au întors în Piața Universității. Protestul a durat până la ora 4 dimineața.

Marșuri similare au fost și la Timișoara, Cluj, Galați, Brăila, Constanța, Craiova și Arad. Foarte puțini protestatari au purtat mască, manifestația fiind îndreptată împotriva restricțiilor epidemice.

Începând de duminică seara, circulația este restricționată după ora 20, în localitățile în care incidența epidemică a depășit 7,5 la mia de locuitori, iar magazinele se închid la ora 18. În orașele în care rata este cuprinsă între 4 și 7,5 la mia de locuitori, aceste măsuri se aplică doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Photo: Octav Ganea/Inquam Photos

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday